Renzo Rossi (69 de ani) a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a asigurat că Adrian Mutu va ajunge un antrenor de succes. Și Valeriu Răchită (50 de ani) a avut numai cuvinte de laudă despre selecționerul României U21.
Meciul dintre România U21 și Danemarca U21 se va disputa marți, 17 octombrie, de la ora 20:30, pe Stadionul „Ilie Oană”, din Ploiești, și poate decide calificarea la Campionatul European. Meciul va fi transmis la TV pe Pro X, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.
Înaintea acestei întâlniri, Valeriu Răchită, consilier al CSM Ploiești, a dezvăluit că Adrian Mutu s-a preocupat de toate detaliile, până și de situația suprafeței de joc de pe „Ilie Oană”.
„De cinci zile, de când s-a terminat România – Belarus, numai pentru U21 ne-am ocupat noi cei care suntem acolo la stadion. Am vorbit și cu Adi Mutu, cât de mare sau cât de înaltă să fie iarba. Chiar dacă multă lume îl consideră un boem, Mutu este foarte implicat și profesionist din toate punctele de vedere.
Sper ca naționala să facă un joc bun, să câștige și să ne califice la European, pentru că am văzut ce bucurie ne-a produs Mirel Rădoi cu echipa lui anul trecut, în Italia. Sper ca danezii, care sunt calificați, să nu riște vreo accidentare, înțelegi ce spun”, a spus Valeriu Răchită, la ProSport Live.
Renzo Rossi îl cunoaște bine pe Adrian Mutu și este convins că acesta va ajunge un antrenor de succes. Mai mult decât atât, italianul îl vede pe „Briliant” să antreneze chiar în Serie A.
„Mutu a fost un jucător foarte bun, era văzut foarte bine (n.r. în Italia) și apreciat peste tot. Știa lumea de caracterul lui. Cum a spus Vivi, e un pic boem, dar e profesionist. Îl cunosc pe Adi, am vorbit des cu el și a vrut să fie antrenor. E foarte atent la detalii, explică foarte bine, cunoaște meseria. Am văzut ce antrenamente făcea la Voluntari, la nivel de super antrenori. E o persoană care sunt sigur că se va afirma ca antrenor. Cred că s-a maturizat și nu va fi nicio problemă.
De ce nu? (n.r. să nu antreneze în Serie A) Are capacitatea asta. Dacă adună experiență și continuă pe ideile pe care le are… Mai ales că el e legat și de Cesare Prandelli. Eu îl văd pe Mutu să antreneze în Italia”, a spus și Renzo Rossi, invitat în studioul ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER